Un FlashMov pentru viaţă 1


Latin Street Dance este un grup destul de mărişor de dansatori din Argeş, cărora le place să se implice în evenimente frumoase, vesele, adunări sociale şi sociabile, întâmplări caritabile… Este modul lor altfel de a face o lume un pic mai frumoasă pretutindeni în jurul lor. Latin Street Dance (LSD) este o şcoală de dans latino, din care sunt mândră să spun că şi eu fac parte. Trecând peste pasiunea şi dragostea mea pentru dans, aş vrea să vă vorbesc puţin în acest articol despre pasiunile şi dragostea lor pentru armonii muzicale şi umane. Şi am ales să vă povestesc în special despre un eveniment deosebit la care sunteţi cu toţii invitaţi să participaţi: FlashMov.

Sună poate un pic ciudat FlashMOV, dar nu este o greşeală de tipar, acesta este numele întâmplării ce va avea loc duminică, pe data de 26 martie (a.c.) în Piața Vasile Milea din centrul Piteştiului, de la ora 18 (până spre ora 20). Şi da, după cum intuiţi probabil din nume, totul se petrece în jurul unei găşti mari ce va dansa în stradă… Dar să intrăm aşadar în detalii.

Am ales puţine imagini pentru a vă arăta doar câţiva dintre minunaţii oameni – profesori şi elevii ai Latin Street Dance, organizatorii evenimentului, pe care îi veţi întâlni duminică în centrul Piteştiului. Alăturaţi-vă lor în dans şi voie bună!

Ei sunt Cristina și Laurențiu, iar sentimentele lor bune și frumoase sunt o reală inspirație pentru toți membrii LSD.

Mereu cu voie bună. Mereu dornici de aventuri deosebite (fie chiar și un dans în aer liber pe un ger cumplit). Mereu – sper eu – prieteni.

Important să vă spun este că 26 martie este Ziua Internațională a Luptei împotriva Epilepsiei. Iar mov-ul este culoarea ce a fost aleasă ca simbol al acestei zile (ce a fost fondată la nivel internațional în 2008 sub numele de Purple Day). FlashMov, aflat la prima ediţie în Piteşti, este făcut pentru a sărbători viața, cu toate urcuşurile şi coborâşurile ei, și a susţine eroii care luptă cu epilepsia, zi de zi. Este făcut de asemenea pentru a ridica nivelul de conștientizare al oamenilor privitor la impactul pe care această afecţiune îl are asupra pacienților și familiilor acestora.

Evenimentul principal, care a constituit şi sursa de inspiraţie a acestei manifestări se numeşte tot FlashMov, şi se organizează de câţiva ani la Bucureşti, de către Dravet România și școala de dans Wilmark Dance Academy. Întâlnirea noastră din Piteşti se desfăşoară simultan cu cea din Bucureşti.

Sunteţi deci invitaţi să dansaţi alături de noi în sincroane vesele. Sunteţi invitaţi să zâmbiţi salsei, bachatei şi kizombei. Sunteţi invitaţi să vedeţi şi altfel de „hore” decât cele populare, precum cea de rueda, de exemplu. Sunteţi invitaţi la un spectacol muzical şi dansant deosebit. Pentru că deja acestei invitaţii au răspuns o mulţime de oameni frumoşi, ce vor fi acolo pentru a vă face seara mai caldă. Ni se alătură școlile de dans Onix Dance şi Dance Team. Iar piticii de la Grădinița Luminișul Pădurii din Trivale (Grupa mijlocie Aventuroşii) și Asociaţia Persoanelor cu Handicap Neuromotor din Argeș au pregătit fiecare câte un moment de dans sincron. Şi nu va fi doar dans; se cântă rock, dance, folk… Mai mulţi muzicieni au răspuns pozitiv chemării: Cezar Ion Mircea & Family, Trupa Contrapunct, Piţigoi Viorel (Piți), Ionuţ Manolescu (Mano), Levi Hamar (chitară și voce), Minel Puia (la percuție), Sorin Nedelcu (chitară bass), Viorel Negoiță… Iar momentele de dans şi muzică vor fi ceremonios prezentate de MC Oana Neagu (de la NRG Events) şi MC Marian Dumitraşcu.

Și pentru că am enumerat deja câteva nume, am să mai adaug și altele: Camelia Surdescu, Elena Cristina Dincă, Adrian Șerbănescu, Laurențiu Marian Mierla, Orlando Satnoianu, Claudiu Polici, Andreea Elena Gheorghe, Mihaela Lungu și sper din suflet să nu fii uitat pe cineva. Dar dacă am uitat – …cu plecăciuni. Cine sunt ei? Profesori și colaboratori ai școlii LSD. Oamenii cu suflet mare care s-au aflat în spatele organizării acestui eveniment. Dansatori buni pe care-i puteți vedea duminică în centru orașului.

Ce aveţi nevoie pentru petrecere? Zâmbete la purtător, haine mov, baloane mov, în general, mult MOV.

În prim plan, doi dintre tinerii enumerați mai sus – Claudiu și Andreea, într-un alt eveniment la care a participat Latin Street Dance.

 Un suflet mare și un pilon important al comunității Latin Street Dance, Camelia – alături de o mică susținătoare a școlii, Ale Șerbănescu.

Serile dansante de vinerea…

Și cum ziceam – să fie cu MOV!

Mult MOV pentru lumea asta mare şi frumoasă în care destui oameni sunt bolnavi şi au nevoie de susţinerea şi înţelegerea noastră. Unii dintre aceştia fiind epilepticii. Peste 500.000 de români sunt afectați de epilepsie. Dar din păcate numai cca 200.000 sunt înregistraţi de către CAS şi urmează un tratament anti-epileptic, conform statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Sunt foarte multe lucruri de spus despre această boală, dar cum eu nu sunt vreo specialistă de vreun fel, am să vă reproduc doar un scurt pasaj luat pe de internet, despre acordarea primului ajutor în cazul în care un epileptic are o astfel de criză în preajma voastră. Nu este complicat, iar multe tipuri de crize, cum ar fi absenţele sau crizele parţiale, nu necesită deloc acordarea primului ajutor.

Deci… în primul rând, păstraţi-vă calmul. Asiguraţi-vă că nu există nimic în jurul persoanei de care s-ar putea lovi. Nu încercaţi să imobilizaţi o persoană dacă aceasta are o criză convulsivă. Nu băgaţi nimic în gura persoanei respective – contrar credinţei populare, dacă un om are o criză nu-şi va înghiţi limba. Nu-i daţi persoanei respective apă, pastile sau mâncare până ce nu-şi revine complet. Dacă se prelungeşte peste 5 minute, sunaţi Urgenţele la 112. După ce se termină criza, omul ar trebui aşezat pe partea sa stângă. Reţineţi că există riscul ca, înainte să-şi revină complet, pacientul să vomite. Prin urmare, capul ar trebui să fie într-o parte, astfel încât voma să nu fie inhalată. Rămâneţi alături de persoană până când îşi revine complet (5-20 de minute).

De asemenea, pe durata crizei, încercaţi să observaţi cât mai atent ce se petrece cu pacientul şi încercaţi să interacţionaţi pe cât posibil cu acesta, pentru a fi capabili să oferiţi informaţii importante personalului de la Salvare pentru diagnosticare, cum ar fi: dacă pacientul poate vorbi, dacă înţelege ce spuneţi, dacă are sau nu o pareză în timpul sau la sfârşitul crizei.

Şi oamenii simpli ca noi pot ajuta în principal prin implicare, empatizare cu pacienţii, printr-o mai bună cunoaştere a particularităţilor bolii, foarte importante fiind desigur măsurile de prim ajutor de care am vorbit puţin înainte.

Veniți deci în număr mare și cu mult MOV, cum spuneam, pentru a susţine aceşti oameni în lupta lor zilnică. Mult MOV şi voie bună. Doar gândurile pozitive şi zâmbetele pot ajuta cu adevărat. Iar pentru mai multe detalii despre FlashMov puteţi citi pe evenimentul de pe facebook.