Suflete senine sub un cer mov


Duminica trecută a fost cu adevărat o zi cu totul mov. Tulul din fustiţe, baloanele vesele din jurul scenei, fundiţele prinse de mâini, cerul întunecat de… supărare (poate), câte o hăinuţă pe ici pe colo, mâinile mele învineţite de frig, un căţel cu fundă, dar mai ales sufletele tuturor celor ce au participat cum au ştiut mai frumos la Ziua Internaţională a Luptei Împotriva Epilepsiei (Purple Day – pentru tot restul lumii).

Este vorba de acel eveniment de care vă vorbeam acum două săptămâni în articolul Un FlashMov pentru viaţă, întâmplare armonios organizată de şcoala de dans Latin Street Dance, din Piteşti. Detaliile destul de amănunţite, ce răspund întrebărilor precum cine? ce? cum? şi de ce? – referitor la acest eveniment, le puteţi găsi printr-o simplă răsfoire a articolului mai sus amintit. Ceea ce vreau acum să vă spun este că da, a fost un frig îngrozitor seara aceea, dar, sincer, căldura tuturor acelor inimi ce au dansat sau cântat pentru o cauză frumoasă a meritat să fiu acolo să-i văd. Cum am fost cu ochii şi aparatul foto în mai multe direcţii, eu nu m-am putut alătura lor în dans, dar m-am alăturat lor în zâmbet.

Îmi vine destul de greu să vă redau în cuvinte o atmosferă atât de extraordinară încât mă simt prea mică pentru a o cuprinde. De aceea, după cum puteţi observa, am apelat la ajutorul fotografiilor, cărora nu am vrut să le găsesc explicaţii. Lăsaţi-vă ochii să le citească cu adevărat!

Aş fi vrut să văd mai mulţi oameni bucurându-se de toate acele chipuri ce au trecut prin scenă, pline de inocenţă, emoţii şi mulţumire sufletească. De la cei mai mici, la cei mai mari. De la trupe de dansatori, la trupe de muzicieni. De la pitici cu muzica în sânge, la oameni cu handicap neuromotor – ce au ales să râdă pe ritmuri. De la mici profesionişti în ale sambei, cha-cha-ului şi jive-ului, la amatori îndrăgostiţi de salsa, bachata sau kizomba. Şi aş putea continua astfel tot articolul, dar poate nu aţi înţelege mare lucru.

Deşi am zis că nu voi intra în alte detalii decât în cele ale impresiei pe care sărbătoare mi-a lăsat-o, am să menţionez totuşi din nou câteva nume. Precum cele ale organizatorilor:  Camelia Surdescu, Elena Cristina Dincă, Adrian Șerbănescu, Laurențiu Marian Mierla, Orlando Satnoianu, Claudiu Polici, Andreea Elena Gheorghe, Mihaela Lungu.

 

Lor li s-au alăturat pe scenă oameni frumoşi de la școlile de dans Onix Dance şi Dance Team, mici dansatori de la grădiniţă și Asociaţia Persoanelor cu Handicap Neuromotor din Argeș. Deşi până la momentul muzical, frigul îi răpusese pe cei mai mulţi dintre spectatori, au urmat prestaţiile talentaţilor Cezar şi Mara, urmaţi de tatăl lor Bogdan Ion Mircea, Trupa Contrapunct, Piţigoi Viorel (Piți), Ionuţ Manolescu (Mano), Levi Hamar (chitară și voce), Minel Puia (la percuție), Sorin Nedelcu (chitară bass), Viorel Negoiță. Iar MC Oana Neagu (de la NRG Events) şi MC Marian Dumitraşcu au condimentat seara cu veselie în glas şi informaţii foarte importante despre această boală cruntă – epilepsia.

 

Pentru că evenimentul a fost făcut special pentru conştientizarea şi înţelegerea acestei boli de către toţi oamenii, am decis să umblu un pic pe la câţiva medici şi să vă aduc mai multe detalii (în curând, într-un alt articol) despre epilepsie şi despre un eventual stil de viaţă necesar lor pentru un trai mai bun.

Nu ştiu dacă v-am putut descrie cu adevărat sentimentul de plin şi de bine, de senin şi de oameni buni şi talentaţi, pe care mi l-a dat această întâmplare. Dar sper din suflet ca măcar imaginile să-şi fi atins ţinta. Doar o mică parte dintre ele sunt realizate de mine. Restul mi-au fost dăruite în acest scop de către Vision Photography Studio si Marius Daragiu, cărora le mulţumesc pe această cale.