Faceţi ceea ce faceţi


Întotdeauna păstrăm ce este mai bun pentru final, pentru după şi apoi, pentru când suntem gata sau pentru mai târziu. Păzim cu grijă cele mai plăcute şi mai relaxante activităţi cu gândul că le vom pune în practică imediat ce terminăm ceea ce avem DE FĂCUT. În mod puţin surprinzător, cred eu, preocupările noastre cele mai iubite ajung astfel să facă parte din ce în ce mai puţin din viaţa noastră. Pentru că „după”, „apoi” sau „mai târziu” suntem deja obosiţi, tracasaţi, iritaţi poate. Sau pentru că uneori ceea ce trebuie făcut nu are niciodată final.

DSCI0037

Vorbe pe o bucăţică de hârtie…

Păstrăm bucata cea mai gustoasă din mâncare pentru încheierea mesei, cu gândul la recompensa ce ne va încânta simţurile. Dar, de multe ori, la final suntem deja sătui, iar bucăţica aceea din urmă îşi pierde capacitatea de a ne mai entuziasma, devine fadă şi… greţoasă.

Punem de o parte cele mai deosebite haine, păstrându-le pentru ocazii speciale, pentru un viitor ce va să vină sau nu. Câţi dintre noi nu au în şifoniere, puse bine, rufe nepurtate ce nu-şi mai au rostul. Corpul nostru se schimbă (pentru că nimic nu ar exista în Universul acesta mare fără schimbare). Iar îmbrăcămintea devine astfel prea mică sau prea mare, strâmtă în locuri ce ne dor, lălâi în părţi ce ne afectează. Şi totuşi, le aşteptăm potrivirea.

Ne păstrăm ideile pentru altă dată. Vorbele bune ni le cenzurăm, lăsând de multe ori, din păcate, să curgă şuvoi fără valoare, să picure nesiguranţe şi slăbiciuni. Suntem teribil de zgârciţi cu atenţia pe care ar trebui să ne-o acordăm nouă în Acum. Nu ştim să valorificăm ceea ce cunoaştem sau simţim sau vrem în acest moment. Şi ne târşim fără vlagă spre un viitor pe care nu-l vom trăi de fapt niciodată, pentru că mereu va exista alt viitor şi alt viitor şi altul…Sau poate uneori trecutul este de vină. Rămânem captivi unei vieţi ce a fost şi astfel ne este imposibil să o mai recunoaştem pe aceasta de Acum. Chiar această clipă.

GavanaNatura06

Urmaţi lumina simţurilor voastre în fiecare zi.

Deci da, dacă vreţi să existaţi în prezent, oricât de dureros sau insipid sau nesigur pare el, simţiţi ceea ce simţiţi şi respiraţi ceea ce respiraţi şi gustaţi ceea ce gustaţi şi chiar faceţi ceea ce faceţi. Acordaţi-vă permisiunea de a auzi, de a vedea, de a mirosi şi de a gusta! Dăruiţi-vă îngăduinţa aceasta măcar zece minute în fiecare zi. Nu analizaţi nimic. Doar simţiţi! Şi trăţi!