„Dincolo de cuvinte”


Poate şi voi, ca şi mine, aţi dat prin facebook, cărţi sau prin aiurea peste vorba care spune că nu trebuie să căutăm nimic, totul există deja (în noi) şi noi avem Totul. Nu mai ştiu exact cuvintele, dar sigur am nimerit sensul lor. Oricum, ceea ce vroiam să vă spun este că sâmbătă seară (pe 25 februarie a.c.) am şi trăit acestea. A fost o seară plină de frumos şi de suficient şi de Tot. Nu era nevoie de nimic. Sau precum spune piesa lui Dinu Olăraşu:

N-ai nevoie de foarte multe
Ca să fii fericit,
E de ajuns o mână de prieteni
În asfinţit.
N-ai nevoie de foarte multe
Ca si fii fericit,
E de ajuns un cântec, de ajuns
Şi puţin infinit.”

Am fost la o seară de muzică folk şi poezie, numită „Dincolo de cuvinte” şi organizată de Consiliul Judeţean Argeş şi teatrul nostru piteştean „Alexandru Davila”, pentru inimile pline de iubire ale Dragobetelui, dar şi pentru începutul de primăvară în alb şi roşu al lunii martie. În plus, spectacolul a adus pe scenă amintirea unui om de neuitat, actorul Florin Dumitru ce a plecat la îngeri acum un an.

A fost o serată plină de farmec, de România toată cu munţi şi văi, de vechi şi nou, de muzică bună şi poezii inspirate.

Afişul ce-a anunţat spectacolul a numit artişti precum renumitul Mircea Vintilă, talentaţii Emeric Imre şi Jimi El Laco sau aplaudatul Dinu Olăraşu, ce a fost acompaniat de Tituş Constantin. Poezia ce-a umplut seara a fost interpretată de iubiţii actori Dan Andrei şi Mirela Dinu.

Într-o sală de spectacole aproape plină de inimi de toate vârstele, de la tineri entuziaşti la oameni cu părul alb de-calm şi-nţelepciune, s-au auzit glasuri şi aplauze ce-au ţinut ritmul, am văzut priviri complet captivate spre final de imensul talent al muzicianului Jimi El Laco, am zărit uneori lacrimi în colţul ochilor şi am simţit un zâmbet gigantic pe buzele tuturor.

Am primit cu tot sufletul o clipă de artă ce ne-a fost dăruită şi am simţit în mine speranţa ca astfel de manifestări artistice să se repete cât mai curând în Piteşti.

Şi poate data viitoare va fi tocmai precum în imaginaţia mea, adică o sală de teatru complet plină de privitori, pe scaunele de jos ca şi în cele două etaje de lojă.

Fotografii: Mihail Oprescu