Dansând în jurul mesei din bucătărie


Închid ochii, mă relaxez şi, timp de cinci minute, nu sunt decât eu. Străbat dealuri verzi. Îmi oglindesc obrazul într-un pârâu de munte. Mângâi răcoarea apei. Valsez pe rimurile vântului. Cinci minute în care îmi aduc aminte de tot ceea ce vreau cu adevărat. Ies din cutie şi descopăr infinitul, viaţa fără limite, libertatea de a fi eu. Cinci minute de relaxare care îmi aduc încă două-trei ore de energie, de voinţă şi de putere.

Încerc să nu fac pauze foarte dese, dar, din când în când, am nevoie de această ieşire din obişnuit. De o vizită rapidă în fantastic. De verdele adevărului pe care doar eu îl cunosc, de albastrul cerului curat şi de ritmuri lente. De o scurtă suspendare a timpului. Orice doctor recomandă o pauză din când în când. Fără aşa ceva, stresul ne poate ucide. Şi nu sunt doar vorbe în vânt.

Pentru a ne trăi, însă, viaţa cu o energie debordantă, pentru a avea puterea de a ne atinge obiectivele şi de a visa la mai mult, în afară de aceste mici pauze, este necesar să trăim măcar o oră din zi doar pentru noi. Avem nevoie de puţin timp în care să respirăm profund, atât de profund încât organismul nostru să strângă laolaltă atât puterea prinţului, cât şi pe cea a zmeului.

Avem nevoie de puţină mişcare. Energia provine numai din mişcare. Nu trebuie să vă daţi sufletul pe stadion, încercând să-l înconjuraţi de zece ori. O plimbare de o jumătate de oră poate face minuni. Scoateţi pantofii de dans din dulap şi stergeţi-i de praf. O samba în jurul mesei din bucătărie te poate energiza pentru o zi întreagă. În timpul acesta puteţi să vă limpeziţi gândurile, să puneţi în ordine planurile pentru ziua în curs. Să colindaţi prin parcul copilăriei, scoţând la iveală acele amintire care vă aduc mai multă energie. Aveţi astfel timp să zăboviţi puţin asupra ţelurilor voastre. Să zâmbiţi speranţelor care se înnoadă cu raţiunea şi fantezia.

dans

Sursa foto

Opriţi-vă măcar un moment din graba de a trăi, de a face cât mai multe, pentru a avea o perspectivă mai bună asupra existenţei voastre. Opreşte-te ca să vezi încotro te îndrepţi. Stai puţin pe loc şi respiră adânc.

Când te-ai oprit ultima oară în mijlocul străzii să priveşti spre cer? Să vezi stelele, luna, norii. Ştiu că este periculos să te opreşti chiar aşa în stradă, dar întrebarea era când ai făcut asta ultima dată? Când te-ai întrerupt din mersu-ţi grăbit ca să priveşti rotunjimea lunii? Să-i ceri omului din lună ceva imposibil. Sau cât de tare străluceşte sclipirea buclucaşă a argintului din stele în nopţile senine? Câţi monştrii pufoşi numeri pe cer în serile noroase?

Viaţa este acum. Eşti chiar tu. Pentru tine trebuie să o trăieşti. Nu este doar o slujbă temporară pe care o faci pentru altcineva. Acordă-ţi puţin timp! Fă ceva pentru tine! Dacă vrei o viaţă extraordinară, nu doar puţin mai bună, ai mai multă grijă de tine! Respiră mai des! Dansează mai mult! Priveşte luna!

Articolul acesta l-am publicat în cotidianul local Argesul,
la rubrica Atitudini, pe data de 5 februarie 2008.